Perioade bune: 5 martie – 9 mai, 25 septembrie – 16 noiembrie.
Perioade grele: 1 ianuarie - 10 aprilie, 10 mai – 1 iulie.
Domenii favorizate in 2008: pot apărea surprize plăcute, reusite, succese, teluri atinse, vise implinite, satisfactii legate de comunicarea orala si scrisa, studii, gandire, idei, intalniri, relatiile cu vecinii, cu fratii, cu verii, cu colegii, cu cei apropiati, deplasari pe distante scurte, excursii, cunoastere, lectura, conferinte, discutii, conversatii, prietenii, relatii, socializare.
Domenii defavorizate in 2008: pot apărea surprize neplăcute, piedici, amânări, insatisfactii legate de aspectul exterior, personalitate, nume, eul propriu, ego, imagine personala sau imagine de sine, respecr de sine, comportament, aparenta, infatisare, atitudine in fata vietii, potentialul propriu, liber arbitru, energie vitala, vointa proprie, bani, proprietati, valori, nevoi personale, atasament, stabilitate, securitate, hrana, daruri, recompense, situatia financiara, achizitii, investitii, talente personale, muzica, arta, economii bancare.
Scopul de urmat in 2008: trebuie sa iti concentrezi atentia si energia cu precadere spre relatia cu familia, domiciliul, locuinta, spatiul locativ, camin, relatia cu mama, maternitatea, viata privata si viata personala, relatia cu trecutul, securitatea emotionala, afaceri imobiliare, nutritie si lichide, secrete, emotii, sentimente.
Dragoste - Poate fi unul din cei mai pasionali ani pentru tine, deci pregăteste-te să trăiesti 2008 la intensitate maximă. Esti foarte multumit de felul cum evoluează relatia ta la început de an. Planurile comune cu partenerul, sentimentele tale devin mai solide, împărtăsite, deci se poate spune că totul înaintează spre un nivel stabil al iubirii tale. Odată cu primăvara, si patima pune stăpânire pe inima ta, fie în sens negativ – o iubire oarbă care-ti fură mintile – fie în sens pozitiv – sentimente de vârf care te fac să zbori. Te îndrăgostesti din nou, faci promisiuni cu toată inima, trăiesti evenimente speciale alături de cel drag: întâlniri romantice, declaratii focoase, conceperea unui copil, planuri de nuntă, chiar căsătorie. Consideri iubirea cel mai frumos lucru ce ti se putea întâmpla, iar atmosfera aceasta de fericire se poate mentine de acum pentru tot anul! În al treilea trimestru, faci planuri de viitor sau începi o directie nouă în cuplu, poate inclusiv o altă relatie. Te preocupă viitorul vietii tale sentimentale si te implici serios în noile perspective spre care te concentrezi, alături de partener. Ceea ce începi acum îti va aduce fericire, energie pozitivă, schimbări de bun augur. În octombrie-decembrie, te bucuri de succes în societate, si – dacă nu s-a întâmplat si până acum minunea – poti face noi cuceriri în anturajul tău de cunostinte. Sărbătorile te pot găsi într-un anturaj numeros, printre care se află si cineva drag tie, sau poate tu esti în centrul atentiei pentru noi aventuri sentimentale. Ai parte de momente cu adevărat fericite pentru sufletul tău, dar si pentru orgoliul tău de seducător!
Cariera - Nu se poate spune că e cel mai bun an în carieră. În primele luni, apar multe deceptii, planurile nu merg conform asteptărilor, iar riscul unor esecuri este cam mare. Ai impresia că nu te vede lumea, că nu ti se oferă sansele pe care le-ai merita, dar nu cumva parte din aceste deziluzii depind chiar de tine, prin faptul că nu te implici serios la treabă? Astepti mult de la ceilalti, dar tu stai cam mult pe margine. În al doilea trimestru, te ocupi de activităti de lungă durată, de proiecte importante, ce te vor solicita la maximum, chiar dacă ajungi lent la rezultate. Esti multumit de ceea ce faci, nu te grăbesti, si răbdarea cu care îti vezi de treabă va fi într-o zi răsplătită. După mijlocul anului, iar aluneci pe panta pesimismului si nu esti tratat la justa valoare. Intri într-o zonă de penumbră, ca si cum nu te poti remarca asa cum ai dori. Sanse ti se oferă, dar nu prea stii să le valorifici, iar ofertele care ti se fac, rămân fără ecou, vinovat fiind chiar tu, pentru că vrei prea mult sau altceva, poate... Spre final de 2008, îti revii în fortă si depăsesti cu succes toate momentele dificile ale anului. Participi activ la activitătile profesionale, te afirmi cu usurintă, iei initiativă, iei legătura cu lumea, deci te multumeste din plin ceea ce ai de făcut la serviciu, te simti bine la locul de muncă si esti apreciat pe merit.
Bani - Începi anul cu succes în privinta banilor. Încă din primele luni, treci la cumpărături scumpe, la investitii masive, bazându-te pe o situatie materială mult mai bună. Cheltuielile pot fi mai mari ca în alti ani, dar consideri că merită să faci aceste achizitii acum, pentru că ai suficienti bani la dispozitie. Se aude veste de câstig, de cresteri salariale, afaceri profitabile etc. În aprilie-iunie, te implici serios în tot felul de activităti care pot atrage si venituri frumusele. Evident, dacă nu intri în proiecte suplimentare serviciului oficial, nu prea ai de unde să-ti măresti bugetul, ca atare gândeste-te serios să-ti extinzi orizonturile profesionale. În al treilea trimestru, pot apărea probleme mostenite de anul trecut, datorii mai vechi ce se cer acum rezolvate sau abia acum aduci la zi, cu succes, problemele anului trecut. Banii vin cu întârzieri, cu hopuri, după prelungi asteptări, deci trebuie să te lupti în permanentă pentru a obtine ce ti se cuvine. Spre final de an, se pot ivi mai multe surse de câstig, dar si mai multe cheltuieli. Trebuie să împarti banii în mai multe directii, ca să fii sigur că multumesti toate planurile care solicită acum investitii. Participă si partenerul la toate aceste cheltuieli, deci te poti baza pe o bună sustinere. Iei decizii importante cu privire la bani, si simti o reală plăcere de a cheltui.
Sanatate - Te simti bine în pielea ta, deci problemele de sănătate nu-ti dau târcoale. Cu cât ai o viată mai calmă si mai asezată, cu atât starea de bine se va mentine mai usor.
Horoscop oferit de acvaria.com





